III

A mia parte din ce sunt

 Se simțea mult mai bine. A ajuns până și să se simtă puțin mai mult decât oribil în fața necunoscuților. Era un om schimbat. Avea prieteni dinainte de schimbare, în ciuda caracterului său solitar și care nu putea atrage vreo persoană întreagă la cap. Și totuși o făcu. Se simțea bine în preajma lor și îi plăcea să creadă că îi binedispune. Era și el la rândul lui binedispus de ei. Singurii lui prieteni erau și cei mai buni prieteni. Până au mai apărut și alții. Nu știa ce se întâmplă. Să fie așa de fun to be with? Nu credea asta, și totuși unii așa considerau. Să fie ei cei cu probleme? Nu îi păsa. Se adunaseră atât de mulți încât nu era zi în care să nu vadă un prieten, față de perioadele anterioare în care treceau și săptămâni în care să nu zărească o față a unei persoane cu care avea o relație mai mult decât ca între cunoștințe, în afară de familie. Își iubea familia. Era totul pentru el. Încerca cu tot dinadinsul să nu o dezamăgească iar când o făcea se mustra mai mult decât o putea face familia. 

A mia parte din ce sunt - Teaser #2

A mia parte din ce sunt               

                Dimineața asta începu ca oricare alta. Rutina de dimineață era ca și terminata, chiar dacă băiatul nostru era obosit ca în restul dimineților și chiar ca și în restul vieții. S-a îmbrăcat și a plecat în locul care îi displăcea atât de mult și care totuși îl făcea să uite de gândurile sale, nu prea normale pentru vârsta lui. Era tânăr. Era copil. Era condamnat de unii pentru convingerile lui și indiferent de ce zicea, dacă ceilalți nu erau de acord motivau asta prin faptul că era mic și nu știa multe. Îl frustra asta. Voia să scape de prejudecățile astea care totuși nu-l deranjau atât de mult. Dădea sfaturi deși nu știa să gestioneze cee a ce face și ce gândește. Nu își punea sfaturile în practică, chiar dacă i se păreau geniale.  
            Fiind repetitiv la fel ca autorul, urmă rutina obișnuită în dimineața asta, la fel ca în celelalte. Nu-I plăcea neapărat, dar nu avea încotro. Rutina e control. Considera asta în urma serialului pe care îl savurase cu atâta repeziciune. Iubea să se înece în seriale. Iubea să se înece în ce Iubește.
            Era înconjurat de niște maimuțe grobiene, după părerea lui. Simpla lor prezență îl frustra. A început să se obișnuiască însă, atunci când s-a apucat de scris. Idolul său pe care îl urmărise o bună perioadă îl făcuse să scrie. "Scrie pe o foaie mai bine ce simți acum.", ii spusese. Și așa făcu. Băiatul nostru a început din clipa aceea să scrie ce simte și să se descarce.

Teaser

A mia parte din ce sunt 

Din nou dimineață. El se trezea, ca în fiecare zi de altfel, plictisit de ziua de abia începută și de ce avea să urmeze. Nu voia să creadă că îi e frică. Se credea superior celorlalți. Poate că era. Poate că nu. Îi plăcea să creadă că e diferit și nimeni nu putea contesta asta. Vedea viața ca pe un joc distorsionat, în care dificultatea nu e direct proporțională cu nivelele. Nici măcar invers proporțională. Se simțea cel mai bine când era singur, dar nu prost înconjurat de prieteni. Când era singur se simțea și trist, dar nu tot timpul. Ăsta era el, sau o a mie parte din ce era el în totalitate. Numele lui îi reprezenta pe învingători. Să fie el un învingător? Să se considere el astfel?

Fericire

 S-a întâmplat. Mâna Divină a coborât, m-a atins și mi-a dat starea de care aveam nevoie. În sfârșit mă simt bine. Mă simt eu. Nu știu cum s-a întâmplat asta. Nu știu de ce. Nu știu prin ce. Nu știu prin cine. Nu vreau să știu. Mă bucur că s-a întâmplat. Nu am nevoie de explicații. Vreau să cred că schimbarea adusă în viața mea a făcut asta; sau, mă rog, customizările făcute. Sunt în sfârșit fericit fără să fac vreun efort. Mană cerească pentru mine. De data asta n-o s-o las să plece așa de ușor, acum că e aici. O să lupt să o păstrez. Lupta asta e mai ușoară decât lupta pentru ea, pentru că acum lupt fericit. Sună clișeic. E clișeic. Nu-mi pasă. Sunt fericit.
 Fericirea e starea care anulează toate stările proaste, indiferent de cât de multe ar fi. Fericirea e rară. Fericirea e relativă. Fericirea e simplă. Fericirea e un sentiment clișeic. Fericirea e greu de atins. Fericirea e un paradox.

WIP

 Sunt ca granitul, închis în mine. În curând o să vină lucrătorii și mi-e frică de ce o să găsească. O să mă exploateze și o să mă ducă la apogeu, însă nu știu cât o să dureze. Nu știu dacă o să reușească. Sper din toată inimă că o să facă treabă bună. Că o să scoată ce e mai bun din mine și o să îndepărteze ce nu e. Am nevoie de lucrători de calitate. Nu de trântori. Nu de lucrători care să vină doar pentru că nu au altundeva unde să meargă. Am nevoie de lucrători devotați. Tind să cred că am un fler în a-i alege. În curând o să înceapă exploatarea și nu mă simt pregătit, dar trebuie să se întâmple. De atâția ani locul ăsta e în paragină. Nu sunt mulți care să știe ce e înăuntru, dar sunt câțiva care vor afla. Simt asta. Simt că voi găsi lucrători care vor face treabă bună și vor scoate la suprafață granitul perfect șlefuit din mine.