aseară m-am dus, fără să gândesc prea mult, la aeroport și am cumpărat un bilet pentru primul avion. bineînțeles că știam exact unde duce. n-aveam decât un ghiozdan cu mine dar trebuie să recunosc că era destul de plin. am aterizat și am luat un taxi. am simțit că șoferul știe exact unde vreau să merg așa că nu i-am dat nici o indicație. i-am zis doar "hai". când am coborât din taxi mi s-a format un super gol în stomac și am simțit că am inima puțin mai sus decât îi e locul de fapt.
eram într-un loc foarte înalt pe care îl mai vizitam când mă simțeam așa. obișnuiam să strig mereu lucruri și să ascult ecoul. nu era niciodată, totuși un ecou puternic. doar că de data asta am simțit mai mult ca oricând că am nevoie să fiu acolo și am strigat. am strigat multe lucruri, și ecoul s-a transformat în pisica lui schrodinger, căci a trecut un camion razant pe lângă urechea mea dreaptă, cea cu care aud mai bine. și așa ecoul există și în același timp nu există. mi-au zis păsări că l-au auzit ele, dar dacă nu și eu, ce rost are?
ce se naște în om și moare, poate la fel de bine să reînvie, cum poate și să rămână mort. cel puțin așa simt eu, sau omul din mine. problema e că nu știi niciodată dacă ce se naște e sănătos sau bolnăvicios. sau dacă celălalt părinte e de acord cu ce se naște și vrea custodie comună.
despre ce e vorba de fapt?
cred că o să vreau să văd un doctor.
1:04 0411019
