Ce zi e azi? - Unde sunt?

Apatie. Rănesc persoane la care țin. Regret. Nimic din ce fac nu e voit. Nici măcar ce e bine. Sunt aerian, nu știu ce se întâmplă cu mine. Melancolie. Când sunt trist îmi pun Miles Davis și ascult până îmi trece. Funcționează. Ah, am albumul ăsta pe repeat pentru a șasea oară deja... Inconștiență. Mă simt afundat în vise deșarte. Mă simt blocat în gânduri irealizabile, inutile. Unde sunt eu ăla realist, care taie în carne vie? Poate s-a pierdut. Poate așteaptă un moment prielnic să iasă. Cam acum ar fi momentul, mă auzi? E nevoie de tine! E nevoie de gândirea ta lucidă. Oare mă mint că sunt iubit? Oare sunt iubit? Oare mă mint când spun "contez"?
Cine decide ce stări am? Cine îmi moderează gândirea?
Unde sunt eu ăla care are răspunsuri pentru toate întrebările astea? Unde sunt eu ăla care știe concret ce simte? Unde? Unde e? Unde sunt?
Îl opresc pe Miles și mă întind pe canapeaua mea crem din sufragerie. Închid ochii și-mi spun: "poate-l voi găsi mâine".

Mentorului meu

Din cauza ta scriu. Te urăsc și te iubesc pentru asta. „Am nevoie de tine ca moșul de Viagra". Astea-s primele cuvinte pe care mi le-ai spus. Am râs și mi-am spus: "Ce-i cu ciudatul ăsta?". Dar nu știam că în scurt timp o să spun și eu același lucru.
La două săptămâni dupa ce-am făcut cunoștință pe bune ne împărtășeam deja viețile si aveam încredere unul in celălalt.
Mă bucur din suflet că am reușit să îți deschid ochii și mă bucur că și tu faci asta mai mult sau mai puțin. În ciuda miștourilor pe care le facem știi ca ești ca fratele meu și că te iubesc din tot sufletul meu indiferent de cât de gay ar părea.
Mulțumesc pentru toate clipele petrecute împreună, pentru momentele în care încercai să mă maturizezi, pentru momentele în care m-ai maturizat, pentru momentele în care m-ai ascultat, pentru momentele de susținere, pentru momentele în care m-ai scos din stări proaste, pentru momentele în care m-ai băgat in stări proaste, pentru momentele în care ne plimbam prin SH-uri, pentru momentele în care te spamam cu mesaje pentru ziar, pentru momentele în care boschetăream la festivaluri, pentru momentele în care dădeam proxi pe scări cu Borș, pentru momentele în care te cerți cu babele in profi, pentru impro show-ul de la gală, pentru că ești una din persoanele care m-a făcut să mă apuc de teatru, pentru că m-ai făcut să scriu, pentru că mă inspiri, pentru că ești mentorul meu.
Ești și vei fi mereu fratele meu alături de alte persoane pe care le știm amândoi și se știu și ele.
Sper să rămâi repetent doi ani ca să plecăm amândoi odată de aici.
Ești un urecheat cu două nasuri. Spune-i fetei ăleia ce simți pentru ea până n-o fac eu.
E puțin ce ți-am zis și mi-e rușine, dar pur și simplu nu am cuvinte. E clișeic, știu.
Veșnică recunoștință!
Te pup și te iubesc, bro!
Să ne vedem sănătoși.
#ONELOVE
Hm, ce?