replica târzie

Verile erau mereu frumoase la noi pe verandă.

Eu completam, clișeic, rebusuri în scaunul-balansoar.

Tu mă priveai admirativ și îmi spuneai

ce drăguț sunt când sunt nervos

că nu știu durere în suflet din 7 pe vertical.

Mă frământa, și tu erai nefrământată.

Săptămâni întregi m-am gandit

bând beri reci și ținându-te în brațe

care șapte litere sunt cele mai potrivite

ca să nască suferință.

Diminețile erau încă răcoroase,

tu încă erai frumoasă și eu încă mahmur.

A venit toamna și-am mutat în casă scaunul-balansoar.

Berile-au devenit mai calde și neliniștea mai apăsătoare.

Într-o noapte, nu mult după patru

m-a lovit o epifanie.

Te-am privit în ochi și tu înapoi.

Am țipat de parcă m-am gândit o viață

Tu ai șoptit de parcă ai știut dintotdeauna, deodată

„iubirea”.

Câinele voinic din fața casei a început să latre

Pământul a început să vuiască

Paharele din sufragerie să tremure

Liniștea să prindă sunet

Și tu ai dispărut.

Un taifun de durere s-a abătut asupra casei noastre

care a devenit brusc casa mea.

O perioadă m-am întreținut singur.

Îmi făceam două cafele din obișnuință

până am început să fac una.

Spălam vasele, curățam chiuveta și puneam la spălat.

Mă gândeam zilnic la tine

până într-o zi

când am uitat să gândesc.

A doua zi m-am gândit la mine

și în zilele următoare la fel.

Până-ntr-o zi când am ascultat Bon Iver

și tot excesul de zel acumulat

s-a transpus în tine

și-a plecat.

Câinele a început iar să latre

deși a murit de mult.

Vuiala mi-a cuprins din nou capul.

Paharele au început să tremure din nou,

mâinile mele la fel.

Doar pentru că mi-am amintit de noi.

Am deschis televizorul cu lacrimi șuvoi:

Crainicii durerii anunță valul doi.

decembrie 2021

nefericirea are picioare lungi (I)

    când ai împlinit un an ai luat de pe tăviță cartea, banii și nefericirea. să le luăm pe rând, acum. se înțelege care e treaba cu cartea, pentru că ești, evident, foarte deștept. știi deja asta și toată lumea din jurul tău știe. ești singurul pe care îl mai surprinzi uneori cu câte lucruri știi, pentru că ai sindromul impostorului și uiți mereu ce deștept ești. celorlalți li se pare deja normal când le dai câte un fun fact pe care nu-l știau despre artistul lor preferat care ție nu ți-a plăcut niciodată. adevărul ăsta e: știi foarte multe lucruri despre foarte multe lucruri și ți-e rușine să afirmi asta dar nu te ferești să o demonstrezi. bine, nu știi concepte simple de fizică sau de matematică pentru că nu ți-ai dat vreodată interesul, nu pentru că nu le asimilezi pur și simplu. oricum poți mereu să distragi atenția de la asta aruncând la nimereală o informație despre Thomas Jefferson pe care o știi pentru că ai văzut la un moment dat un musical, nu pentru că ai fi citit ceva din istoria Americii, chiar dacă, evident, ai făcut asta.

    când vine vorba de bani, deși ai luat bancnota de un milion de lei de pe tavă, încă nu ești cel mai bogat om, dar ai idei. nu îți place treaba cu NFT-urile, deci mai ai o șansă. la 10 ani ai început să-ți pui deoparte alocația. plănuiai să îți cumperi o bicicletă pe care ai văzut-o într-o reclamă pe cartoon network. în numai trei ani ai reușit să strângi bani pentru niște schimbătoare shimano. nu ți le-ai cumpărat, pentru că n-aveai la ce să le pui. bicicleta pe care o aveai atunci n-avea pinioane. crescând ai reușit, totuși, să înveți cum stă treaba cu economiile și ai ajuns să o duci destul de bine.

    ai ajuns la un moment dat să te întrebi care-i faza cu nefericirea. de ce ai ales-o de pe tavă dintre toate celelalte lucruri? puteai să alegi seringa și să te stabilești cândva în gara de nord. puteai să alegi muzicuța și să te stabilești cândva în gara de nord. n-a fost să fie. ție ți-a făcut cu ochiul chestia aia mică și urâtă. cine a pus-o pe tavă, până la urmă? i-ai întrebat pe ai tăi când ai mai crescut și vă uitați împreună la caseta cu tăierea moțului. n-a știut nimeni să îți răspundă și te-au privit cu milă.

    deși ai cunoscut-o la un an, a dispărut din viața ta o perioadă. n-ai ce să faci cu nefericirea până nu ai conștiința dezvoltată măcar puțin. n-are ea ce să facă cu tine, de fapt. a apărut în viața ta cu dorință de ședere pe perioadă nedeterminată când aveai șase ani. erai în curtea bunicilor tăi și te jucai de-a fermierul cu prietenul tău cel mai bun de la vremea aia.

vulpile afroditei

vulpile din pădurea Afroditei

nu sunt ca celelalte vulpi.

ele nu păcălesc urși 

ca să râdă de ei și să se simtă bine.

vulpile din pădurea lui Venus

păcălesc lei cu coroane de aur

și se simt prost când rămân neajutorate.

înconjurate de lacrimi, de frig și 

singurătate

strigă după un ocrotitor. 

se nasc urși în ele

„Mor”.

leii se mută în savane și devin regi

vulpile fug de prădători cu urechile blegi.

dar noaptea, cand e frig și-s obosiți

și regele, și blegile

dorm ne-nveliți.