nefericirea are picioare lungi (I)

    când ai împlinit un an ai luat de pe tăviță cartea, banii și nefericirea. să le luăm pe rând, acum. se înțelege care e treaba cu cartea, pentru că ești, evident, foarte deștept. știi deja asta și toată lumea din jurul tău știe. ești singurul pe care îl mai surprinzi uneori cu câte lucruri știi, pentru că ai sindromul impostorului și uiți mereu ce deștept ești. celorlalți li se pare deja normal când le dai câte un fun fact pe care nu-l știau despre artistul lor preferat care ție nu ți-a plăcut niciodată. adevărul ăsta e: știi foarte multe lucruri despre foarte multe lucruri și ți-e rușine să afirmi asta dar nu te ferești să o demonstrezi. bine, nu știi concepte simple de fizică sau de matematică pentru că nu ți-ai dat vreodată interesul, nu pentru că nu le asimilezi pur și simplu. oricum poți mereu să distragi atenția de la asta aruncând la nimereală o informație despre Thomas Jefferson pe care o știi pentru că ai văzut la un moment dat un musical, nu pentru că ai fi citit ceva din istoria Americii, chiar dacă, evident, ai făcut asta.

    când vine vorba de bani, deși ai luat bancnota de un milion de lei de pe tavă, încă nu ești cel mai bogat om, dar ai idei. nu îți place treaba cu NFT-urile, deci mai ai o șansă. la 10 ani ai început să-ți pui deoparte alocația. plănuiai să îți cumperi o bicicletă pe care ai văzut-o într-o reclamă pe cartoon network. în numai trei ani ai reușit să strângi bani pentru niște schimbătoare shimano. nu ți le-ai cumpărat, pentru că n-aveai la ce să le pui. bicicleta pe care o aveai atunci n-avea pinioane. crescând ai reușit, totuși, să înveți cum stă treaba cu economiile și ai ajuns să o duci destul de bine.

    ai ajuns la un moment dat să te întrebi care-i faza cu nefericirea. de ce ai ales-o de pe tavă dintre toate celelalte lucruri? puteai să alegi seringa și să te stabilești cândva în gara de nord. puteai să alegi muzicuța și să te stabilești cândva în gara de nord. n-a fost să fie. ție ți-a făcut cu ochiul chestia aia mică și urâtă. cine a pus-o pe tavă, până la urmă? i-ai întrebat pe ai tăi când ai mai crescut și vă uitați împreună la caseta cu tăierea moțului. n-a știut nimeni să îți răspundă și te-au privit cu milă.

    deși ai cunoscut-o la un an, a dispărut din viața ta o perioadă. n-ai ce să faci cu nefericirea până nu ai conștiința dezvoltată măcar puțin. n-are ea ce să facă cu tine, de fapt. a apărut în viața ta cu dorință de ședere pe perioadă nedeterminată când aveai șase ani. erai în curtea bunicilor tăi și te jucai de-a fermierul cu prietenul tău cel mai bun de la vremea aia.