Am cunoscut un extraterestru

"Știi că doare. Știi că e greșit să te atașezi. Știi că e greșit să contezi și totuși ceva în tine vrea asta. Ceva din tine își dorește să treacă din nou și din nou prin valurile durerii prin atașare. Treci prin asta și îți juri ca n-o să se mai întâmple, dar o faci."

 Și totuși câteodată  parcă simți că merge. Parcă te atașezi fără să îți dai seama, dar nu e ca de celelalte dăți când îți pare rău la final, ci te bucuri și te simți cu adevărat fericit că se întâmplă.
 
 Am cunoscut un extraterestru. Am pornit sceptic înspre el însă cumva sigur pe mine și pe ce se întâmplă. Extratereștrii nu sunt în general prietenoși, și același aer mi l-a inspirat și acesta. Totuși prin aerul ăsta m-a atras și m-a intrigat. Nu-l știam decât de câteva ore și parcă trecuseră ani. Știam deja cum e pe planeta lui și cât de greu îi e fără unele lucruri. Am empatizat cu extraterestrul. Când a venit rândul meu să vorbesc am vorbit și totuși n-am spus nimic. Am admirat extraterestrul și am continuat să empatizăm. M-a întrebat cât e ceasul. "6:30", i-am zis. Și a zâmbit. A zâmbit cu o confidență debordantă pe care mi-a împărtășit-o și atunci am știut. Am știut că orice cuvânt va urma e de prisos. "Să mergem. i-am spus. Suntem obosiți." Mare greșeală. Mi-am pierdut șansa. Extraterestrul a plecat fizic înapoi pe planeta sa, însă spiritual încă îl simt aici. A lăsat ceva din el în mine pe care nu vreau să-l pierd. M-a schimbat și mi-a sucit mințile. Nu mă mai simt eu și totuși mă simt mai bine. Mă simt fericit. Continui să comunic cu extraterestrul chiar dacă e departe.
 
 "Nu te gândi că nu mai suntem unul lângă altul. Gândește-te că putem vorbi și asta e cel mai important."