Îmi vine să-mi smulg părul din cap și apoi să mă lovesc cu el de toți pereții. Cum am putut să spun că e un extraterestru oarecare? N-am putut eu oare să-mi dau seama, după atâtea indicii cine e ea cu adevărat? Îmi vorbea cu atâta admirație și dragoste despre Micul Prinț, și eu am fost atât de prost încât nu mi-am dat seama că vorbește despre ea.
Am cunoscut-o pe Mica Prințesă.
E evident că e o Mică Prințesă. Cu toate astea e atât de modestă și firavă. Nu vrea să i se facă complimente. Nu în exces. Poate de aceea îmi vorbea despre ea la persoana a 3-a. E mare și totuși e un copil. Îmi povestește cu drag atâtea despre planetele pe care călătorește și despre ea și ale ei. Mă acaparează cu orice îmi povestește și o ascult cu urechile ciulite. De fiecare dată când ceva o întristează mă face să vreau să fiu lângă ea, să o strâng la piept și să o alin. Să o asigur că totul va fi bine. Dar nu pot. Ea e departe acum. Nu a murit, ca în poveste. Nu! Am vrut să schimb firul ei și am reușit. Ea doar s-a întors pentru ceva timp pe planeta ei. Îmi comunică prin stele și eu îi răspund înapoi. Nu a plecat. E încă aici.
Și cu toate că e Mica Prințesă, e în același timp o floare, și eu sunt Micul Prinț. Vreau s-o îngrijesc, să o iubesc. Să o păzesc de fiare și de vânt și ea să mă bucure cu frumusețea ei. E așa de blândă și frumoasă. Draga de ea încearcă să mă protejeze înapoi. “Caută să fii fericit.”, îmi spune. Nu înțelege că acum că îmi e aproape sunt fericit. Îi e teamă că se va ofili și va dispărea. Mie însă nu. Știu că nu va fi așa. Știu că orice va fi va rămâne aici. O să schimb povestea și n-o s-o las niciodată singură, chiar dacă nu o să fiu lângă ea fizic. Nu o să las să se simtă abandonată. Nu vreau să fie atacată de fiare. Voi fi mereu acolo pentru ea, uitându-mă la stele, pentru că știu că floarea mea e undeva acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu